Magaziner (Storekeeper Helper)
ehpv.fa.em2.oraclecloud.com/CX · Constanta, Romania
Departamentul Engineering - Warehouse al terminalului DP World CSCT din Agigea prezintă o oportunitate potrivită persoanelor cu studii medii tehnice (electric/mecanic), ce dețin calificarea de autostivuitorist, autorizația ISCIR valabilă de autostivuitorist (vizată inclusiv pe anul curent) și experiență de muncă pe acest tip de utilaj.
Programul de lucru este unul cu normă intreagă de zi, Luni-Vineri, 8:00-16:00, iar perioada contractuală va fi inițial una determinată de un an.
Responsabilitățile postului:
- Menținerea autorizației RSVTI în termen de valabilitate, conform cerințelor legale aplicabile, și gestionare a evidenței, supravegherii și monitorizării verificărilor periodice ale accesoriilor de ridicare.
- Asigurarea utilizării exclusive a echipamentelor conforme și retragere din exploatare a accesoriilor neconforme sau cu verificările expirate, în conformitate cu legislația în vigoare.
- Gestionarea activităților de recepție, consum, verificare, stocare și înregistrare a materialelor, pieselor de schimb, lubrifianților și combustibililor din Magazia Mentenanță, respectând standardele de siguranță și procedurile interne.
- Înregistrarea corectă a intrărilor și ieșirilor de materiale și combustibil în/din magazie în sistemul de Management Tehnic Maximo.
- Pregătirea materialelor necesare pentru desfășurarea sarcinilor de lucru, pe baza ordinelor de lucru (WO) primite în Maximo, și verificare vizuală a componentelor mecanice și echipamentelor electrice înainte de eliberare.
- Efectuarea verificărilor periodice ale stocurilor și înregistrare a acestor operațiuni în Maximo, asigurând acuratețea și trasabilitatea datelor.
- Monitorizarea categoriilor „Echipament de protecție” și „Obiecte de inventar”, inclusiv gestionarea fișelor individuale, urmărirea stocurilor și informarea promptă în cazul atingerii unui nivel scăzut.
- Asigurarea depozitării optime a materialelor, în condiții care să le păstreze proprietățile și să permită identificarea rapidă, utilizând eficient spațiul magaziei.
- Desfășurarea activităților specifice autorizărilor interne de Manevrant și Legator de Sarcină, conform prescripțiilor ISCIR, utilizând în siguranță cricuri, palane, tifoare, macarale manuale și nacele autoridicătoare în operațiunile de întreținere și reparații.
- Monitorizarea zonei de depozitare a deșeurilor, respectare a regulilor de colectare selectivă și raportare a gradului de ocupare a spațiului către Șeful Atelier Magazie, precum și executare și raportare a instrucțiunilor primite de la superiorul ierarhic.
Experienţa solicitată și calificare:
- Studii medii complete de profil tehnic.
- Minimum 3 ani de experiență într-un domeniul tehnic, gestionarea magaziilor sau activități conexe.
- Deținerea calificării de autostivuitorist precum și a autorizației ISCIR valabile de autostivuitorist (vizată pe anul curent), reprezintă un criteriu obligatoriu.
- Deținerea autorizației RSVTI (Responsabil cu Supravegherea și Verificarea Tehnică a Instalațiilor) valabilă reprezintă un avantaj.
- Cunoștințe bune de operare a calculatorului (Microsoft Office, Outlook, etc.).
- Cunoștințe de limba engleză de bază.
- Permis de conducere categoria B, valabil.
Abilități/competențe:
- Deschidere către schimbare – Capacitate de a adapta modul de lucru în funcție de feedback, argumente și evoluția situației operaționale.
- Organizare și claritate – Abilitate de a structura documentele, procesele și informațiile tehnice, cu atenție la acuratețe, trasabilitate și ușurința accesului la informații.
- Orientare către client – Atitudine receptivă, profesionistă și prietenoasă, cu preocupare pentru informarea clară și la timp a clienților și partenerilor.
- Reacție promptă – Capacitate de a lua măsuri adecvate și de a acționa rapid atunci când situația operațională o impune.
- Colaborare eficientă – Abilitate de a lucra armonios cu membrii echipei și cu celelalte persoane implicate în activitățile de mentenanță, reparații și gestionarea magaziei.
Compensare
DP World oferă roluri interesante și provocatoare în cadrul unei organizații internaționale în creștere. Ne străduim să angajăm și să dezvoltăm oamenii potriviți, la nivel local și global, stimulând creșterea personală și auto-dezvoltarea într-o atmosferă informală. Oferim un pachet de compensație competitiv pe piață.
Despre DP World
Comerțul este vital pentru economia globală, creând oportunități și îmbunătățind calitatea vieții oamenilor din întreaga lume. DP World există pentru a face ca schimburile comerciale globale să funcționeze mai bine, schimbând ceea ce este posibil pentru clienții și comunitățile pe care le deservim la nivel global.
Cu o echipă dedicată, diversă și profesionistă formată din peste 115.000 de angajați, reprezentând 160 de naționalități din 78 de țări de pe șase continente, DP World împinge limitele comerțului spre lanțuri de aprovizionare mai fluide, pregătite pentru viitor.
Transformăm rapid și integrăm afacerile noastre – Porturi și Terminale, Servicii Marine, Logistică și Tehnologie – unind infrastructura globală cu expertiza locală pentru a crea soluții de lanț de aprovizionare mai puternice și mai eficiente, schimbând modul în care lumea face comerț.
Mai mult decât atât, remodelăm viitorul prin investiții în inovație. De la sisteme inteligente de livrare până la stivuirea automată în depozite, ne aflăm în fruntea tehnologiilor disruptive, conducând sectorul către modalități mai bune de a face comerț, minimizând întreruperile de la linia de producție până la ușa clientului.
Misiunea DP World este de a transcende granițele și de a construi punți între toate națiunile și culturile – nu doar prin ceea ce facem, ci și prin modul în care acționăm.
Suntem dedicați creării unei culturi în care fiecare persoană să se simtă respectată, sprijinită și împuternicită să-și atingă potențialul maxim. Credem că acceptarea diversității și incluziunii stimulează inovația și creșterea, ajutându-ne să conectăm oameni, afaceri și societăți. Mințile libere și perspectivele diferite schimbă lumea, iar împreună putem schimba ceea ce este posibil.
FACEM COMERȚUL SĂ FUNCȚIONEZE
PENTRU A SCHIMBA CE ESTE POSIBIL PENTRU TOATĂ LUMEA.
#LI-AL1